Quantcast
Viewing all articles
Browse latest Browse all 152

Monica Niculescu a pierdut în primul tur la Roland Garros

Image may be NSFW.
Clik here to view.
monica-niculescu-in-semifinalele-turneului-brd-bucharest-open-dupa-o-victorie-in-fata-andreei-mitu
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de franţuzoaica Pauline Parmentier cu 6-2, 7-6 (2), marţi seara, în runda inaugurală a turneului de la Roland Garros.

Monica Niculescu (28 ani, 35 WTA), cap de serie numărul 31, continuă să o conducă pe Parmentier (30 ani, 88 WTA) la meciurile directe, cu 5-3. Monica se impusese în precedentele două partide, ambele anul trecut, în finală la Marsilia (ITF) cu 6-2, 7-5 şi în finală la Poitiers (ITF), cu 7-5, 6-2.

Niculescu a avut o minge de set la scorul de 6-5, în setul al doilea, pe serviciul său, dar nu a reuşit să profite de ea. Monica a avut doar 9 mingi direct câştigătoare, faţă de 37 ale franţuzoaicei, dar la erorile neforţate raportul a fost invers, 19 comise de româncă şi 31 de Parmentier.

În opt participări la Openul Franţei, Niculescu a ajuns o singură dată în turul al doilea (2014). Monica va continua la dublu, alături de Irina Begu. Doar două jucătoare române au trecut de runda inaugurală la simplu, Simona Halep (a şasea favorită) şi Irina Begu (cap de serie numărul 25).

Halep (24 ani) o va înfrunta în turul al doilea pe kazaha Zarina Dias (22 ani, 90 WTA), pe care a învins-o în ambele meciuri directe, în 2014, cu 6-1, 6-4 în turul al treilea la Australian Open şi cu 6-3, 6-0 în optimi la Wimbledon.

Irina Begu (25 ani, 28 WTA) va avea o adversară dificilă în turul secund, Coco Vandeweghe (SUA), o jucătoare de 24 de ani, aflată pe locul 43 în lume. Cele două se vor înfrunta în premieră.

The post Monica Niculescu a pierdut în primul tur la Roland Garros appeared first on tenisdecamp.ro.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 152