Quantcast
Channel: Roland Garros – tenisdecamp.ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 152

Andy Murray, la un pas să fie eliminat de un necunoscut la Roland Garros

$
0
0

Francezul Mathias Bourgue, un anonim în lumea tenisului profesionist, l-a făcut să tremure serios pe numărul doi mondial, britanicul Andy Murray, care a avut nevoie de cinci seturi, 6-2, 2-6, 4-6, 6-2, 6-3, pentru a se califica în turul al treilea al turneului de la Roland Garros.

La 22 ani, Bourgue este un obişnuit al turneelor Challenger, a doua divizie a tenisului, aflându-se în acest moment pe locul 164 mondial. La primul său turneu de Mare Şlem, el a opus însă o rezistenţă neaşteptată campionului olimpic en titre, care a avut nevoie de 3 ore şi 34 minute de joc pentru a-l înfrânge pe tânărul jucător francez.

“Sper ca în turul următor să reuşesc să câştig mai repede”, a declarat la final Murray, care în meciul de debut la actuala ediţie a competiţiei pariziene a avut nevoie tot de cinci seturi pentru a-l învinge pe cehul Radek Stepanek.

Tenismanul britanic îl va avea ca adversar în următoarea partidă pe “uriaşul” croat Ivo Karlovic (2,11 m), care a avut la rândul său un joc dificil în compania australianului Jordan Thompson, beneficiarul unui wild-card din partea organizatorilor, pe care l-a învins după un meci maraton, cu 6-7 (2/7), 6-3, 7-6 (7/3), 6-7 (4/7), 12-10.

Karlovic a devenit cu această ocazie, la 37 de ani, cel mai vârstnic jucător din ultimul sfert de secol care reuşeşte să atingă turul al treilea într-un turneu de Mare Şlem.

Rezultate înregistrate în cea de-a patra zi a competiţiei din capitala Franţei:
Simplu masculin (turul 1)
Alexander Zverev (Germania) – Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 5-7, 6-2, 7-6 (8/6), 7-5

Simplu masculin (turul 2)
Milos Raonic (Canada/N.8) – Adrian Mannarino (Franţa) 6-1, 7-6 (7/0), 6-1
Andrej Martin (Slovacia) – Lucas Pouille (Franţa/N.29) 6-3, 7-5, 6-3
Jack Sock (SUA/N.23) – Dustin Brown (Germania) 6-3, 7-6 (7/5), 6-2
Albert Ramos (Spania) – Marco Trungelliti (Argentina) 6-3, 6-4, 7-5
Gilles Simon (Franţa/N.16) – Guido Pella (Argentina) 4-6, 1-6, 7-5, 7-6 (7/4), 6-4
Viktor Troicki (Serbia/N.22) – Dusan Lajovic (Serbia) 6-7 (4/7), 6-3, 6-0 (abandon Lajovic)
Jeremy Chardy (Franţa/N.30) – Adam Pavlasek (Cehia) 6-4, 6-2, 6-4
Stan Wawrinka (Elveţia/N.3) – Taro Daniel (Japonia) 7-6 (9/7), 6-3, 6-4
Kei Nishikori (Japonia/N.5) – Andrei Kuzneţov (Rusia) 6-3, 6-3, 6-3
Fernando Verdasco (Spania) – Ivan Dodig (Croaţia) 6-2, 6-1, 6-3
Nick Kyrgios (Australia/N.17) – Igor Sijsling (Olanda) 6-3, 6-2, 6-1
Richard Gasquet (Franţa/N.9) – Bjorn Fratangelo (SUA) 6-1, 7-6 (7/3), 6-3
John Isner (SUA/N.15) – Kyle Edmund (Marea Britanie) 6-4, 6-4, 6-4
Teimuraz Gabaşvili (Rusia) – Benoît Paire (Franţa/N.19) 6-3, 6-2, 3-6, 6-2
Ivo Karlovic (Croaţia/N.27) – Jordan Thompson (Australia) 6-7 (2/7), 6-3, 7-6 (7/3), 6-7 (4/7), 12-10
Andy Murray (Marea Britanie/N.2) – Mathias Bourgue (Franţa) 6-2, 2-6, 4-6, 6-2, 6-3

Simplu feminin (turul 2)
Simona Halep (România/N.6) – Zarina Dias (Kazahstan) 7-6 (7/5), 6-2
Irina Begu (România/N.25) – Coco Vandeweghe (SUA) 6-7 (4/7), 7-6 (7/4), 10-8
Annika Beck (Germania) – Katerina Bondarenko (Ucraina) 4-6, 6-3, 7-5
Shelby Rogers (SUA) – Elena Vesnina (Rusia) 6-4, 6-2
Petra Kvitova (Cehia/N.10) – Su-Wei Hsieh (Taiwan) 6-4, 6-1
Svetlana Kuzneţova (Rusia/N.13) – Heather Watson (Marea Britanie) 6-1, 6-3
Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.24) – Cagla Buyukakcay (Turcia) 6-3, 4-6, 6-1
Yanina Wickmayer (Belgia) – Ekaterina Makarova (Rusia/N.27) 2-6, 6-2, 6-2
Garbine Muguruza (Spania/N.4) – Myrtille Georges (Franţa) 6-2, 6-0
Naomi Osaka (Japonia) – Mirjana Lucic-Baroni (Croaţia) 6-3, 6-3
Samantha Stosur (Australia/N.21) – Shuai Zhang (China) 6-3, 6-4
Lucie Safarova (Cehia/N.11) – Viktorija Golubic (Elveţia) 6-2, 6-2
Ţvetana Pironkova (Bulgaria) – Johanna Larsson (Suedia) 7-5, 7-6 (8/6)
Barbora Zahlavova Strycova (Cehia) – Polona Hercog (Slovenia) 6-4, 6-4
Agnieszka Radwanska (Polonia/N.2) – Caroline Garcia (Franţa) 6-2, 6-4
Sloane Stephens (SUA/N.19) – Veronica Cepede (Paraguay) 7-6 (7/0), 6-1

The post Andy Murray, la un pas să fie eliminat de un necunoscut la Roland Garros appeared first on tenisdecamp.ro.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 152